
Speranță
Pentru fiecare cuplu care încă luptă.
Solidaritate
Suntem mai puternici in împreună decât în singurătate.
Recunoștință
Pentru darul vieții și pentru puterea de a dărui mai departe.
Transparență
Pentru încrederea celor care ne sprijină și ne încredințează visul lor.
Educație
Pentru a aduce informații corecte și resurse utile comunității.
Implicare
Pentru a transforma sprijinul în fapte.
De ce a apărut Asociația
„Asociația Împreună în Infertilitate” nu este doar o organizație — este visul nostru devenit realitate, modul nostru de a ne exprima recunoștința față de viață, față de univers și față de Dumnezeu, pentru darul pe care l-am primit. Am ales, împreună, eu și soțul meu, să transformăm propria noastră luptă într-un sprijin real pentru ceilalți.
Știm cât de greu este să porți această bătălie și cât de adesea lipsa resurselor financiare rupe drumul către o procedură finalizată. Tocmai de aceea, asociația noastră își propune să fie un sprijin concret pentru cuplurile care nu mai pot continua din cauza barierelor financiare, dar și un spațiu de informare, educație și solidaritate.
Asociația este, pentru noi, mai mult decât un proiect: este un mod de viață, este speranța că niciun cuplu nu ar trebui să își piardă șansa de a deveni părinți din lipsă de sprijin. Vom lupta alături de cei pentru care drumul încă nu s-a încheiat.